Goi pe dinauntru

Sa spun cate mi-au venit in cap zilele astea?

Intotdeauna regret ca nu pot sa ma asez undeva si sa incep sa scriu pur si simplu. Ideile imi vin in cele mai nepotrivite momente. Si acum...acum cand as vrea sa spun atatea si ma aflu in fata laptopului, parca nu pot sa scriu nimic. Sau am impresia ca scriu doar prostii. Cine o sa citeasca vreodata toate chestiile/aiurelile astea? Filozofii de viata de la o fata de saptispe ani. Si marmota ce facea? N-auzi ca nu mai face nimic?

 

As vrea sa fac atatea, sa schimb ce este rau, sa aduc binele in viata tuturor. Apropo de asta, mi-am dat seama care e menirea mea: sa aduc zambetul ce chipul tuturor. Si de obicei reusesc. Nu prea sunt persoane care sa-mi reziste. Debitez atatea prostii de minut, ca nici eu nu stiu de unde le scot. Cert e ca totusi imi ating scopul. Si in final, numai asta conteaza. Nimic nu ma poate face mai fericita decat sa-i vad pe toti fericiti, toata lumea sa fie cu zambetul pe buze, toti sa se bucure de fiecare secunda din viata lor si din vietile celorlalti. Niciodata nu putem stii cand se va termina totul...cand rozul devine negru. Am eu o vorba: “Nu fi suparat! Viata e roz!” Si daca viata capata treptat o nuanta cenusie, care nu mai are capacitatea sa se intoarca nicicand la culoarea ei initiala, de roz vesel, perfect, inocent si lipsit de griji? Si asta e inevitabil, pentru ca traim intr-o lume murdara, care vrand nevrand ne afecteaza pe toti, mai mult sau mai putin, iar consecintele sunt permanente. De ce credeti ca toti copii, fetele ce-i drept, in general, iubesc culoarea roz? Pentru ca ea reprezinta culoarea inocentei, a bucuriei, a tot ce inseamna frumos si plin de iubire. Perioada copilariei, respectiv a rozului perfect, e cea mai frumoasa parte a vietii, iar amintirea ei ne face sa ne dam seama de trecere timpului si de ireversibilitatea lui. Toate astea se aduna si isi pun amprenta.

 

Parca vad in jurul meu cum lumea se degradeaza pe zi ce trece tot mai tare. Oamenii la care eu chiar tin, oamenii pe care eu ii iubesc, oamenii pe care eu i-as vrea mai aproape de mine decat sunt acum, parca devin pe zi ce trece tot mai tristi, mai abatuti, mai afectati de tot ce se intampla. Ce as putea face? Prin simple incurajari nu rezolv nimic. Si asta ma face sa ma simt cat se poate de inutila si neputincioasa. Persoane care chiar merita tot ce e mai bun in viata asta, toata fericire, parca se sting treptat...Si de ce? Din cauza ca exita altele care nu se pot bucura decat de pe urma nefericirii altora? Tu, om nebun, singur si neimplinit, cauti fericirea prin tristetea altora? Bucura-te de ceea ce inseamna viata, culoare, lumina si asa iti vei gasi fericirea deplina. Si asa ii vei lasa si pe ceilalti sa se bucure de propriile vieti, fara ca tu sa te amesteci.

 

Cauta fericirea si culoarea in fiecare zi, in fiecare lucru si in fiecare persoana care o ai alaturi. Doar asa te poti simti implinit, doar asa ii vei face si pe cei din jurul tau, cei care conteaza si cei pentru care contezi, sa se simta cu adevarat fericiti.