live. laugh. love

About her - the one you love

2009-04-04T22:00:00.000+03:00

“ You may not be her first, her last, or her only. She loved before she may love again. But if she loves you now, what else matters? She’s not perfect - you aren’t either, and the two of you may never be perfect together but if she can make you laugh, cause you to think twice, and admit to being human and making mistakes, hold onto her and give her the most you can. She may not be thinking about you every second of the day, but she will give you a part of her that she knows you can break - her heart. So don’t hurt her, don’t change her, don’t analyze and don’t expect more than she can give. Smile when she makes you happy, let her know when she makes you mad, and miss her when she’s not there."
— Bob Marley

from http://endosymbiotic.tumblr.com/post/89152107/you-may-not-be-her-first-her-last-or-her-only

Makes no sense at all

2009-03-30T23:28:00.001+03:00

Au fost momente minunate cele petrecute impreuna. Putine si scurte, dar minunate. Cat 1000 de cuvinte. Si tu stii foarte bine asta. Sper sa nu ma contrazici atunci cand inevitabilul se va produce...

Despre noi -Cap.1

2009-03-30T19:44:00.003+03:00

Simti ca te afunzi intr-un gol interminabil? Crezi ca nimeni nu te va putea ajuta niciodata sa revii la ceea ce ai fost? Simti ca tot ce ai avut iti aluneca printre degete si in cateva clipe vei ramane singur, parasit, mic, urat...? Vrei sa te intorci la ceea ce a fost o data? Vrei sa regasesti fericirea? Cauti solutii in van...

N-ai ce sa regasesti, pentru ca n-ai avut niciodata parte de asa ceva. Cum crezi tu, fiinta neimportanta, ca ai putea avea parte de asa ceva? Tu, fiinta neinsemnata si goala? Te simtii pustiit? Neimplinit? Nesiguranta si frica nu te vor duce nicaieri. Intrebarile inutile care te bantuie in fiecare zi, clipa de clipa, inferioritatea pe care o simti in fata unora, tristetea, nu te vor scapa de ceea ce simti acum. De ceea ce esti, de fapt. Fiinta neimplinita si singura, nu vei putea sa ajungi niciodata pe culmile fericirii. Nimic din toate astea nu te va purta pe calea implinirii. Pentru ca tu, cantitate neglijabila, nu stii ce inseamna toate acestea. Nici macar nu iti permiti sa folosesti cuvantul asta – “fericire”. Si totusi, ce inseamna fericirea?

Ce inseamna fericirea pentru tine. Vorbim doar despre tine acum. Despre nimeni altcineva. Suntem doar tu si eu. Numai noi doi. Tu si constiinta ta, unica si vesnica ta prietena. Singura care iti este alaturi la bine si la greu, singura capabila sa te asculte oricand ai nevoie. Mie imi poti spune totul. Eu te ascult, eu te cred, eu te inteleg. Numai eu si nimeni altcineva. Sa revenim...Ce inseamna fericirea pentru tine? Nu stii? Gandeste-te si spune primele lucruri care iti vin in cap. Primele amintiri, primele dorinte care invaluie creierul in eterna iluzie a eternitatii. Iti revin in cap amintiri legate de bunica ta, care a plecat, din pacate, de langa tine? Ti-e dor de ea? Stiu cum e...eu chiar te inteleg. Mai stii cum venea si te lua de la gradinita? Doamne, cat te iubea! Nimic nu este mai adevarat decat dragostea bunicilor pentru nepotii lor. Cel mai rau e ca ti-ai dat seama de asta abia dupa ce i-ai pierdut. Acum, cand nu poti sa-i vizitezi decat intr-un singur loc. Acum, cand nu le mai vezi privirea calda, in care vedeai mandrie si implinire toatala. Mandrie pentru ca erai tu. Uite, asta ar putea fi singura realizare din viata ta. Fii linstit, altii nici macar atat nu au. Dar nu te intrista...cufunda-te in amintirile tale...

Nimic nu este mai proaspat si mai imbietor decat imbratisarea bunicii mele. Ma invaluia in dragoste. Deveneam amandoua o singura persoana. Deveneam fericire. Deveneam un tot. O entitate. Nimic nu mai conta. Ne certasem pentru ca i-am raspuns? Sau pentru ca am luat o nota proasta? Iubirea trece peste orice.

Azi merg pe strada si vad bunci cu nepotii lor. Te uiti in ochii lor si pur si simplu vezi sinceritate. Vezi tot ce ti-ai putea dori vreodata si ai impresia ca n-ai nimic. Profitati copii, profitati de norocul care il aveti. Dumnezeu s-a hotarat sa vi-i mai lase alaturi. Si astea sunt experinete unice. Niciodata nu va veti putea intoarce la povestile spuse de bunica, la incercarile ei zadarnice de a va face sa gustati macar mancarea la care ea, saraca, s-a chinuit ore bune si pe care voi, acum, o refuzati cu o nesimtire crasa, bineinteles, fara sa va dati seama ca ea chiar se simte dezamagita. Si stiti de ce? Pentru ca menirea bunicilor pe Pamant este sa ne faca noua toate mofturile, sa ne rasfete, sa ne iubeasca, toate aceste intr-un fel cum numai ei stiu. Cum numai bunicii stiu...

Va iubesc mult, oriunde ati fi voi!

Te-ai prins bine in ghiarele melancoliei. Perfect! E rost de mai multe amintiri. Sau nu? Vrei sa te gandesti la dorinte? Bine. Amageste-te in continuare cu vise neimplinite. Visezi degeaba. Nimic nu se va indeplini in stadiul in care te afli...

Da, dar zbor. Zbor spre Taramul-de-Nicaieri. Spre taramul copilariei si al culorilor. Spre tot ce mi-as putea dori vreodata. Spre o lume mai buna, mai darnica, mai vesela. Unde sunt toate astea in viata de zi cu zi? De ce vedem numai fete triste si preocupate? Nu putem macar un zambet sa oferim pentru cei din jur? Macar un sincer “buna dimineata”. Zambeste si tu asa cum o fac si eu. Pluteste si tu ca mine, desi zilnic ma acuzi de crize de ras. Nu vezi ca asta e reteta mea? Doar asa ma pot detasa de tot ce insemna pasa proasta prin care trec. Si tu nici macar asta nu intelegi... Incerc de atatea ori sa vorbesc cu tine si tu...tu ce faci? Ma iei in ras. Sau esti ocupat. Sau te grabesti spre locul intalnirilor, unde, pana la urma, toti va mancati intre voi. Sau...nu stiu. Ai 1000 de alte motive sa nu vorbesti. Eu am nevoie de intelegere. Si tu ai, stii prea bine. Dar de ce ti-e frica? De ce fugi? Te admir pentru capacitatea ta de a-ti arata slabiciunile, dar asta nu e de ajuns. Poti sa vorbesti cu mine si ai sa vezi ca sunt capabila de multa intelegere, in ciudat aparentelor. Da, ai ghicit, la tine ma refer. Asta mi-as dori. Sa fii mai aproape, sa ai curaj sa vorbesti cu mine. Asta e menirea mea. Sa inteleg si sa readuc zambetul pe buze oricui are nevoie, in orice moment. Am o solutie si in cazul tau, bineinteles. Nu scapi asa usor. Si dupa toate astea, dupa ce te voi face sa te simti mai bine, dupa ce viata ti se va parea doar un carusel interminabil al bucuriei si al tristetii, al iubirii si al urii, al tuturor frumusetilor si relelor care ne inconjoara, te poti intoarce la ceea ce insemni cu adevarat, la ceea ce trebuie sa insemni, dar cu resurse proaspete si gata sa le faci fata vanatorilor de fericire. Da, da...aia care se hranesc cu nefericirea ta. Si cand simti ca ti se termina resursele, stii unde ma gasesti. Ori la numarul de telefon pe care il stii prea bine, ori la adresa pe care in final oricum va trebui sa o inveti, ori in P7, acolo, unde sunt deobicei.

Gata? Ti-ai revenit? Nu-ti dai seama ca delirezi? Cine sa te ia in seama pe tine? Daca ai cazut prada amintirilor, daca ai reusit sa dai frau liber sentimentelor, astea nu te vor putea aduce pe calea cea dreapta. Pentru ca esti o cauza pierduta. Timpul trece pe langa tine si tu nici macar nu-ti dai seama. Tu vezi cat e ceasul? Vezi acolo jos, in dreapta. E 1.37!! Ce dracu faci? N-ar trebui sa dormi acum? Peste 4 ore te trezesti. Tu inca visezi, nu? Cu ochii deschisi. Of, ce ma fac eu cu tine? Facem asa...Momentan incerci sa adormi si poate te visezi fericit. Iar maine, vei putea sa scrii despre asta. Si promit sa nu te ironizez...In fond, toti avem dreptul la iluzia implinirii. Iluzioneaza-te, micutule...Fugi in lumea ta monotona si gri. Maine e o zi in care te vei simti la fel de neinsemnat si de singur. Oricand poate fi si mai rau...

Dictionar de terminologie feminina

2009-03-29T14:50:00.004+03:00

" *5 minute* " - interval de timp intre una si trei ore folosit la aranjarea parului, pensarea sprancenelor, datul cu rimel, creionarea buzelor rujate, aranjatul in oglinda; expresie
folosita cu predilectie de ea, cand tu te grabesti la o intalnire cu ora fixa, pe care ai fost destul de tantalau sa o divulgi.

" *rimel* " - un fel de smoala pentru gene, care se aplica cu o
ustensila tirbusonoidala, prin scarmanarea fiecarui fir de geana in parte; in caz de ploaie, smoala se prelinge pana intre dinti, facand mimica faciala a ei, mult mai interesanta decat in mod normal; daca este waterproof (anti ud) nici atata bucurie nu ai.

" *lacrima* " - unealta diabolica ce implica eliberarea de cantitati apreciabile de apa si sare prin orificiile oculare; debitul constant este asigurat de o punga apoasa, cu un volum intre 1 si 2 litri,
amplasata in lobul frontal al craniului; unealta este folosita fara nici o discriminare, ca argument in orice discutie contradictorie sau rugaminte.

" *posetuta* " - ditamai tolba de 5 kilograme pe care ea o poarta cu o lejeritate herculeana, de care nu ai crede-o in stare cand iti spune
pisicoasa " tati, nu ma ajuti cu painea asta, ca imi rupe mainile...";

" *Lenjerie intima* " - in cazul cel mai fericit - doi sau trei saci cu ate de diferite marimi, unele prevazute cu volanase, dantelute, floricele, canafi, bumbi, poze cu tweety sau bambi, imprimeuri cu
pantera roz, negre, albe, roz, culoarea pielii, zebra, tigru , iguana de apa dulce... una din principalele caracterisitici este compresia si elasticitatea

" *buze rujate*" una pereche de buze normale cu gust de picioare de capra, care se ia si este foarte persistent; te simti ca si cum jumatate de ora ai fi molfait numai si numai copite de la animalul mai sus amintit.

" *Coafor* " - loc de intalnire si barfa, compus in mod obligatoriu dintr-un salon prevazut cu casti de uscat parul, cu dusuri la scaun
pentru spalare, cu un miros intepator de parfum, si cu minim 2 barbati care vorbesc cu "ce faci, fato" "vai ce bine iti sta azi" "mergem diseara la balet? " si care merg cu pasi mici, mici, mici, si aproape pe
varfuri.

" *Toc* " - cui care pleaca din calcai si se infinge in sol, incercand sa eleveze femeia cu cel putin jumatate de cap pentru a vedea mai bine
pe unde merge. Tocul este extrem de util pentru o anumita categorie de barbati, asa numitii pampalai, papa-lapte, oua moi, gelatini, carora le
face mai mult spatiu, acolo unde stau ei, sub papuc.

Cescuta de ceai

2009-03-29T14:47:00.003+03:00

M-am gandit sa ies putin din tiparul filozofiilor si sa public si ceva mai funny. Nu e creatie proprie, am primit mailul de la o prietena.

Cescuta de ceai

Intr-o zi, mama mea era plecata si tatal meu trebuia sa aiba grija de mine.
Aveam poate 2 sau 2 ani si jumatate.
Primisem cadou de curand un set de "cescute de ceai" si erau jucariile mele favorite.
Tata era in sufragerie si citea ziarele de seara cand eu i-am adus o cescuta de "ceai", care de fapt era doar apa.
Dupa cateva cesti de "ceai" si multe laude pentru un ceai asa de bun, mama s-a intors acasa.
Tata a i-a spus sa astepte si ea in sufragerie sa ma vada pe mine cum ii aduc lui o ceasca de "ceai", pentru ca eram "atat de draguta!"
Mama a asteptat si bineinteles ca eu am aparut in sufragerie cu inca o cescuta de "ceai" pentru tata, iar ea l-a privit cum o bea toata.
Apoi i-a spus (cum doar o mama poate sti...):
"Te-ai gandit oare ca singurul loc unde ea poate sa ajunga sa ia apa este toaleta?"

Scuze Pamantului

2009-03-28T20:58:00.004+02:00

E aproximativ ora 21 si eu stau la laptop. Adica da, nu am stins lumina!

Desigur, cred ca asta ar putea fi un gest de solidaritate, dar ar fi asta adevarata solutie pentru toate problemele care ne inconjoara si care nu inceteaza sa apara?

Nu cred...Daca intr-adevar vrem sa facem mai mult pentru mediul inconjurator, cred ca am putea sa gasim alte modalitati mult mai practice si care chiar sa reprezinte un beneficiu pentru tot ceea ce insemna Pamant.

Prin urmare imi cer scuze Pamantului pentru ca i-am ignorat total ziua...pardon, "ora". Promit sa incerc sa fac alte lucruri mai utile. Spre exemplu sa muncesc la seara...sau in jurul serei (prietenii stiu de ce).

Goi pe dinauntru

2009-03-28T13:28:00.005+02:00

Sa spun cate mi-au venit in cap zilele astea?

Intotdeauna regret ca nu pot sa ma asez undeva si sa incep sa scriu pur si simplu. Ideile imi vin in cele mai nepotrivite momente. Si acum...acum cand as vrea sa spun atatea si ma aflu in fata laptopului, parca nu pot sa scriu nimic. Sau am impresia ca scriu doar prostii. Cine o sa citeasca vreodata toate chestiile/aiurelile astea? Filozofii de viata de la o fata de saptispe ani. Si marmota ce facea? N-auzi ca nu mai face nimic?

As vrea sa fac atatea, sa schimb ce este rau, sa aduc binele in viata tuturor. Apropo de asta, mi-am dat seama care e menirea mea: sa aduc zambetul ce chipul tuturor. Si de obicei reusesc. Nu prea sunt persoane care sa-mi reziste. Debitez atatea prostii de minut, ca nici eu nu stiu de unde le scot. Cert e ca totusi imi ating scopul. Si in final, numai asta conteaza. Nimic nu ma poate face mai fericita decat sa-i vad pe toti fericiti, toata lumea sa fie cu zambetul pe buze, toti sa se bucure de fiecare secunda din viata lor si din vietile celorlalti. Niciodata nu putem stii cand se va termina totul...cand rozul devine negru. Am eu o vorba: “Nu fi suparat! Viata e roz!” Si daca viata capata treptat o nuanta cenusie, care nu mai are capacitatea sa se intoarca nicicand la culoarea ei initiala, de roz vesel, perfect, inocent si lipsit de griji? Si asta e inevitabil, pentru ca traim intr-o lume murdara, care vrand nevrand ne afecteaza pe toti, mai mult sau mai putin, iar consecintele sunt permanente. De ce credeti ca toti copii, fetele ce-i drept, in general, iubesc culoarea roz? Pentru ca ea reprezinta culoarea inocentei, a bucuriei, a tot ce inseamna frumos si plin de iubire. Perioada copilariei, respectiv a rozului perfect, e cea mai frumoasa parte a vietii, iar amintirea ei ne face sa ne dam seama de trecere timpului si de ireversibilitatea lui. Toate astea se aduna si isi pun amprenta.

Parca vad in jurul meu cum lumea se degradeaza pe zi ce trece tot mai tare. Oamenii la care eu chiar tin, oamenii pe care eu ii iubesc, oamenii pe care eu i-as vrea mai aproape de mine decat sunt acum, parca devin pe zi ce trece tot mai tristi, mai abatuti, mai afectati de tot ce se intampla. Ce as putea face? Prin simple incurajari nu rezolv nimic. Si asta ma face sa ma simt cat se poate de inutila si neputincioasa. Persoane care chiar merita tot ce e mai bun in viata asta, toata fericire, parca se sting treptat...Si de ce? Din cauza ca exita altele care nu se pot bucura decat de pe urma nefericirii altora? Tu, om nebun, singur si neimplinit, cauti fericirea prin tristetea altora? Bucura-te de ceea ce inseamna viata, culoare, lumina si asa iti vei gasi fericirea deplina. Si asa ii vei lasa si pe ceilalti sa se bucure de propriile vieti, fara ca tu sa te amesteci.

Cauta fericirea si culoarea in fiecare zi, in fiecare lucru si in fiecare persoana care o ai alaturi. Doar asa te poti simti implinit, doar asa ii vei face si pe cei din jurul tau, cei care conteaza si cei pentru care contezi, sa se simta cu adevarat fericiti.

about me

2009-03-27T16:41:00.001+02:00

Eu

2009-03-21T18:23:00.002+02:00

M-am gandit de multe ori ca ne axam prea tare, de cele mai multe ori, pe lucruri marunte si, probabil, neimportante. Pe zi ce trece realizez ca poate cei pe care eu vreau sa-i ajut nu au nevoie de ajutorul meu. Poate sunt prea insistenta in unele situatii. Sunt atatia oameni care chiar au nevoie de ajutorul nostru, atatia oameni care numai nu urla in gura mare "ajutor", atatia oameni bolnavi, spitale pline, orfelinate pline. Si noi ce facem pentru toate aceste? Nimic! Pentru ca preferam sa ne plangem de mila cand un fir de par nu e la locul lui, cand ni se rupe o unghie. Oare nu s-ar schimba cu totul lumea daca am incerca sa privim la cei din jurul nostru? Daca nu am mai fi atat de egoisti, incat sa ne credem centrul universului, singurii care au adevarate probleme?

Impreuna, am putea face multe. Si cand spun "impreuna" ma refer la intreaga populatie, la fiecare institutie, la fiecare colectiv, la fiecare familie. In ceea ce ma priveste, la prietenii mei, la scoala mea, la clasa mea, la familia mea. La oamenii care conteaza pentru mine si care imi ocupa tot timpul. La tot ceea ce insemn EU.

Impreuna putem face lucruri mari. Lucruri la care nici macar nu gandim, nici macar nu imaginam. Impreuna facem viitorul, pentru ca el depinde de noi. Noi suntem viitorul.

Prefaţă

2009-03-19T21:44:00.001+02:00

Nu aveam nici cea mai mica intentie in a-mi face un blog. Si nu pentru ca mi s-ar parea stupida ideea sau pentru ca ii critic pe cei care au o astfel de ocupatie, ci pentru ca eu chiar nu prea am timp sa ma ocup de el. Sau mai rau, pentru ca atunci cand trebuie sa scriu ceva, nu am nicio idee. In general, inspiratia imi vine in cele mai nepotrivite momente, gen autobuz, ora de mate, ora de chimie...adica e imposibil sa le pun pe hartie, respectiv pe laptop.

Azi, adica in seara asta, m-am decis: imi fac un blog si scriu toate filozofiile posibile si imposibile. De ce? Nu stiu. Pentru ca ma chinuie talentul?!? Pentru ca uneori as vrea pur si simplu sa tip, sa spun unele lucruri, dar am senzatia ca nimeni nu ma va asculta sau, pur si simplu, nimanui nu-i va pasa? Pentru ca uneori parca totul trece pe langa mine de parca eu nici macar n-as exista? As avea atatea de spus...Cine m-ar asculta sa spun tot ce ma framanta, fara sa ma critice, fara sa ma certe, fara sa ma opreasca din lungul sir de povestiri? Cui as putea sa-i impartasesc toate astea, cu eterna convingere ca secretele mele sunt in siguranta si ca am in fata mea cea mai de incredere persoana? Toate sunt intrebari fara raspuns si fara rezolvare, nu? Unii spun ca da, altii spun ca nu...